Povestea mea

Poate din locul in care a trait el clipa accidentului asa a simtit! Ca l-a spulberat! Sau poate ca nu a gasit un cuvant mai potrivit pentru a-l asocia cu clipa aceea!
Dar cum sunteti foarte carcotasi...exploatati momentul pana la ultima picatura. Tipic omenesc de altfel...epuizeaza tot dint-un loc (locatie, seaman, etc) si pleaca cand nu mai sunt resurse lasand pustiu in urma lui...

Te apreciez ca nu ai zis "tipic romanesc". Chestia pe care o critici tu e ceva specific oamenilor, iar de multe ori lucruri specifice oamenilor sunt atrase asupra propriei natiuni (de fapt fiecare natiune obisnuieste sa spuna "tipic <scrie aici natiunea>").

Fragmente din povestea mea:

-cand aveam 3 ani mancam varul de pe pereti;
-in clasa a 4-a am luat o palma de la invatatorul meu de am vazut mii de stele;
-in clasa a 5-a m-am batut cu un coleg de ne-am umflat boturile reciproc;
-pe la 14 ani invatam breakdance; exersand salturi de pe o capita la bunica mi-am rupt urat mana stanga ( desi era fractura interna mana mea era curbata ca o meandra); durere jalnica... doua nopti nedormite; 4 saptamani ghips cu mancarimi; scarpinam cu andreau sau rigla ;
- pe la 15 ani faceam machete de lemn si carton, in general aparate de zbor; a ramas o pasiune constanta pana in prezent;
-am luat capacitatea cu 9,20. Am dat la Liceul militar but no luck;
-in timpul liceului eram polivalent; am dansat in vreo 3 trupe de breakdance; excelam la istorie si romana;
- in 2005 luam bac-ul cu 9,83, cea mai mare medie din tot liceul; la romana gresisem un singur subiect, asisderea la geografie; mate n-am dat; la istorie am luat 10 in capat pe o lucrare care era mult peste nivelul cerut;
- intrat la drept; bugetar toti cei 4 ani ( acum am licenta;
-in timpul facultatii am facut cursuri de zbor la aeroclub; in rest, cam plictisitor... lumea universitara e pe de o parte faina, dar mai mult sucks.
-ieri am picat un examen ( nu stiam biletul si am preferat sa ies);
- ma asteapta greutati.. da o scot eu la capat;

Alecs felicitari pt realizarile tale de pana acum si iti apreciez optimismul. As vrea sa povestesc si eu despre viata mea, dar din pacate unele lucruri din trecut stau inchise intr-o camera la care am pierdut cheia.
Iar in legatura cu examenul picat, chiar aseara am ales sa ma ridic de la o masa si sa plec tot la fel ca tine pt ca nu "stiam biletul" si am decis ca asa e mai bine.

Poate am exagerat...Sa ma ierte audculori daca l-am jgnit...incercasem (nereusit) un spirit de gluma.
Asa-mi trebuie daca nu stau cuminte-n banca mea.Simt nevoia uneori sa mai fac haz de necaz.
Povestea mea
M-a gasit omul de srvici (veteran de razboi,ce-si taraia un picior intr-o proteza grosolana din lemn) in wc-ul unei scoli intr-un satuc uitat de lume din Moldova.
Binenteles ca nu a recunoscut nici un cadru didactic ca as fi copilul cuiva dintre ele.Pur si simplu ploase cu mine-n hazna.
M-au trimis cu mijlocul de transport al comunei,caruta, la judet. Seful de atelaj,mai facea cate o pauza,ca era drumul lung,mai slobozea zabala din gura cailor ca sa mai molfaie cate-o gura de fan din cosul carutei (unde eram si eu) si probabil se intrebau de ce-i hraneste stapanu' cu fan garnisit cu omulet.
Dat la scoala de copii,am trecut prin toate fazele acestei frumoase institutii.Batut cand nu eram cuminte,batut ca eram prea cuminte,batut ca urlam de foame,batut ca ma durea burta din cauza laturilor cu care ne hraneau.
Am ajuns om mare,cu carte (aprox. sapte clase ca pe-a opta n-am terminat-o) si cu un bagaj solid de cunostinte (cersit,abilitatea de a intra in posesia unu-i portofel nepersonal,cantece de-ti rupeau inima gen "Mamelor din lumea-ntreaga ,eu va dau un singur sfat..." ) cu o constitutie robusta (la 16 ani aveam 32 de kg) am plecat in viata cu incredere-n viitor si cu aripile-mi deschise,fiind la varsta cand totul era posibil.
Desigur,descurcaret cum eram am reusit sa-mi completez studiile intrerupte si cu chiu cu vai am luat BAC-ul (de trecere la Galati) in penitenciarul din orasul cu acelasi nume si masteratul (in studii economice stradale)la penitenciarul Jilava.
Fiind deja barbat in toata firea (armata n-am mai facut-o ca au considerat cei de la centrul militar ca am stat destul printre gardieni)m-am gandit sa-mi intemeiez o familie si mi-am cautat o fata care sa fie frumoasa,gospodina,cuminte. Desigur,norocul meu m-a indrumat catre gara din Ploiesti unde-a mi-am gasit aleasa ce locuia in triaj,intr-un vagon,impreuna cu alti sase baieti.Am curtat-o,am facut dragoste (cu totii 8) si femeia vietii mele a ramas insarcinata cu mine.Regret si acum ca nu ne-am cununat,insa la starea civila nu ma primea numai cu foile de eliberare din penitenciar (ca buletin n-aveam).Ne-am mutat in casa noua (o dacie abandonata la marginea orasului) si ne-am vazut linistiti si fericiti de viata noastra.
Acum,ce sa zic ,poate am avut si eu partea mea de vina,poate asa a fost intamplarea,cert este ca intr-o zi cand am venit acasa am gasit cuibusorul nostru gol.
Ma parasise. Am plans,am tipat,m-am tavalit pe jos de durere dar nu mai aveam ce sa fac.Plecase.
Am vandut si eu tot ce aveam (parbrizul,gentile si o aripa ce nu era ruginita) si am plecat.
Viata avea sa ma incerce si mau mult.O boala ciudata (declansata din cauza pneumoniilor acumulate in lungile ierni petrecute-n dacie) sa ma faca sa paralizez de la brau in jos.Asta e,totusi viata e frumoasa.Prin grija comunitatii,acum stau intr-un ospiciu (sordid) destinat celor ce nu se pot deplasa si nu au familie. Am de toate ,mancare (mai multa cand vine cate o comisie in control),apa calda (sambata),haine (numai pentru partea de sus,caci picioarele le tin invelite intr-o paturica).Niste oameni cu suflet mi-au promis un carucior (acum trei ani ) si dupa cel voi primi voi putea iesi pe aleile umbrite din fata ospiciului.
Poate ca nu trebuia sa-mi insir povestea aici,dar din solidaritate cu suferintele prin care a trecut audculori,m-am gandit ca povestind il voi mangaia oarecum,desi povestea mea nu-i nici pe departe atat de trista ca a lui.

P.S.
Telefoanele de la profil le-am pus si eu asa,ca se poarta.

topicul asta e un fel de plangere si compasiune sau mila in public? de parca numai x ar fi avut vreo boala grava, numai y a avut copilarie naspa sau numai z a fost "spulberat" de vreo masina...
of of... stiti, viata merge inainte si toti vom muri pana la urma

Ai dreptate , nu cautam compasiune CINT ! Macar citeste rand cu rand ce a scris Ascary,isi povesteste viata.. scrie undeva ca vrea ceva ?

Sau ti-am zis eu ca vreau ceva de la tine ? Daca nu am avut ce sa scriu altceva , ce are ?

Esti egal cu 0 pentru mine .


Ma ascary dar daca telefoanele le-ai pus la vrajeala,atunci cum ai raspuns la topicuri despre omnia ?

O doamna supraveghetoare,imi lasa telefoanele ei in poala,ca sa raspund la ele cand o suna sotul ei,caruia tre' sa-i zic intotdeauna,ca e venita o comisie si nu poate sa raspunda,ori ca face stocul de alimente. Pentru acest serviciu,ma lasa sa ma joc cu telefoanele ei si pentru faptul ca nu zic la nimeni ca-i mai tot timpul in biroul directorului,mai primesc bonus cate o ciocolata Poiana...cu lapte.

Ce femeie.. e bine , iti mai iese si tie cate ceva

rand cu rand am citit si-l felicit are talent nu ca altii

Si unii copii isi taie venele ca i-a parasit gagiu sau gagica Ce inseamna copii rasfatati si ce inseamna oameni care stiu sa strabata prin viata

Omu` s-a referit ca tu cand scrii, nu vorbesti. presupun.

Ai citit tot ? Tie ti se pare greu ca l-a parasit femeia aia , dar de restul ce zici ?

Povestea mea e pistol cu apa fata de a lui .

Cint m-ai abtine-te de la mistouri

Eu ma refeream al emo-istii astia care incep a plange de imediat ce ii musca putin viata de fundulet. Ar trebui sa ia lectii de viata de la astfel de oameni

Iata si povestea mea

M-am nascut in toamna anului 1989,in Constanta. Am stat acolo o perioada,dupa care am fost crescut la bunici in judetul Buzau. Acolo am trait cele mai frumoase clipe ale copilariei,am cele mai minunate amintiri,acolo a fost adevarata mea copilarie,desi putin cam scurta. Nu pot spune ca am dus-o rau,cred ca pt mine aveam de toate. Daca au fost unele lipsuri... poate ca nu mi le amintesc. Bucuria copilariei depasea orice neajuns! Pe la 4-5 ani m-am mutat cu familia la bunicii din partea tatalui,in judetul Gorj. Aici sincer... nu prea am fost fericit,toti acesti ani au fost o povara,atat pt mine cat si pt mama. Eu unul nu prea realizam multe la varsta aceea,fapt care m-a ajutat sa trec mai repede de acele momente. Nu ma bucuram de dragostea bunicilor,tatal meu lucra foarte mult,deci nu o aveam aproape decat pe mama si pe niste vecini cu care m-am inteles extraordinar. Pe acasa nici nu stateam,parca simteam o respingere fata de acele locuri. Stateam prin vecini,parca eram copilul lor. Noroc cu copii acelora,ei au fost cei care au dat acelor momente ale vietii mele un rost. Oricum o duceam rau... stiu ca eram foarte slab,anemic,rahitic,nu stiu cum sa ma mai numesc. Cert e ca sub orice critica! Ma jucam mult cu mainile in apa rece,stateam cu picioarele in raurile reci de munte,si sufeream grav cu plamanii,raceam foarte puternic,aveam dureri de picioare ingrozotoare etc. Numai eu stiu cat ma chinuiam... Bunicii din Buzau ii vizitam insa nu foarte des,fiind si distanta destul de mare. Dar de fiecare data cand ajungeam in Baragan... simteam o bucurie imensa! Stiu ca plangeam de fiecare data cand trebuia sa ma intorc in gorjul nenorocit! Desi eram de o anumita varsta,tin sa precizaz ca nu mergeam la gradinita,nu imi placea. Mersesem doar cand stateam la Buzau,imi facea placere,insa in Gorj... am fost doar doua zile. Deci educatia mi-am gasit-o numai eu stiu pe unde!
La varsta de aproape 7 ani am ajuns in Tg-Jiu,unde pt prima oara reusisem sa stau impreuna doar cu parintii mei,sa fim o familie. Stiu ca locuiam intr-o garsoniera la periferia orasului. A fost foarte greu la inceput,incercam sa ne descurcam cum puteam,dar lipsurile si neajunsurile parca cresteau pe zi ce trece! Aveam viata chinuita... stiu ca nu ma prea puteam bucura de nimic. Doar varsta mica,care nu ma ajuta sa realizez totul in profunzime,a fost un atuu pe care l-am avut. Venise vremea cand trebuia sa fiu dat la scoala,insa nu aveam un an de gradinita (care pe vremea aceea era obligatoriu),asa ca la 7 ani m-am inscris in grupa pregatitoare. Era ciudat pt mine,nu mai fusesem intr-un astfel de colectiv,insa m-am acomodat destul de repede. Mi-a prins bine,mi-am facut si cativa prieteni. Dar situatia mea era in continuare dificila... credeti-ma ca nu aveam ce sa iau la pachet,doar niste biscuiti varsati din care imi facea mama un fel de sandwichuri cu gem. Deci mancam biscuitim,cu margarina si cu gem. Acasa mai mancam si paine cu margarina si cu zahar! Nu mi-a fost deloc usor. Starea mea de sanatate era tot subreda,eram tot slab de imi numarai coastele,si toate celelalte probleme mentionate mai sus.
Dupa ce am terminat cu gradinita,la aproape 8 ani m-am inscris la scoala,in clasa I. Am fost destul de receptiv la tot,eram un copil caruia ii megea mintea,eram extrem de istet. Dar nesansa a facut ca dupa cateva saptamani de scoala,sa ma imbolnavesc de hepatita! Am fost internat in spital si mi-a prins cum nu se poate mai rau. Totusi,eram curajos,stiu ca la injectii eram primu,numai ca sa scap odata Problema majora era cu mancarea,trebuia sa tin regim insa imi era imposibil. Desi aveam ficatul umflat,mai mancam si sarat,beam sucuri etc.,adica lucruri ce nu imi erau deloc recomandate. Totusi,pana la urma a fost bine. Am fost externat in vreo doua saptamani,am mai stat una acasa si mi-am reluat drumul scolii. Am recuperat totul foarte rapid si in continuare ma descurcam de minune. Am luat premiul I pana clasa a 4-a inclusiv! Aici in clasa a 4-a a fost un moment in care viata mea a luat o cu totul alta intorsatura: m-am inscris la un club de Karate traditional,siu ca mergeam impreuna cu un vecin. Pot spune ca sportul mi-a schimbat viata! Doar ca odata,la finalul clasei a 4-a,am suferi o accidentare cand eram pe afara la joaca si mi-am fracturat mana stanga. M-am dus la medic abia dupa 3 zile,si mi-a bagat-o in gips. A fost aiurea... totusi,dupa doar o saptamana de pauza,m-am reapucat de antrenament. Faceam cu mana in gips,jurasem sa nu renunt,a fost o ambitie extraordinara! Stiu ca ma fortam sa fac chiar si flotari,desi riscul de a se agrava fractura era crescut!
Dupa ce am trecut in clasa a 5-a,viata mea a inceput sa se degradeze. Si nu ma refer la conditiile materiale,pt ce de ceva timp situatia noastra era cat de cat acceptabila,insa crescusem mai mare,au aparut anturajele etc. De aici am inceput sa chiulesc,sa merg in cluburi de biliard,de internet,sa iau note mai mici,sa creez probleme la scoala etc. Totusi,continuam sa am note destul de bune,stiu ca in clasa a 5-a am avut media generala 9. Stiu doar ca am prins o pasiune enorma pt citit,si ca materie am fost captat de geografie,pe care o stapanesc foarte bine si in prezent. La capacitate am obtinut nota 10! Citeam deasemenea si foarte multe roamne,efectiv nu ma puteam opri. Probabil asta a contribuit in mod evident la dezvoltarea mea intelectuala,stapanirea limbii romane si cunoasterea legilor gramaticale. Desi la scoala nu prea invatam eu,eram totusi destul de istet si av eam o capacitate de memorare destul de buna incat sa ma descurc in continuare. Dar incepusem sa umblu cu tiganii,sa creez probleme mai grave la scoala,in clasa a 6-a deja am avut media scazuta la purtare,si tot asa... Diriginta mea de atunci stiu ca desi la inceput ma apreciase pt abilitatile mele la matematica si alte materii,incepuse sa nu ma mai suporte,practic radea de mine,ma disconsidera. Un factor care a determinat-o sa faca asta a fos faptul ca practicam sport,karatele la care nu vroiam sub nici o forma sa renunt. O deranja ca de multe ori chiuleam si neglijam scoala pt a ajunge la sala de antrenament. Nu concepeam sa lispesc sau sa pierd ceva! Stiu ca mi s-a dat o replica de la diriginta de genu' ca eu ori ma tin de scoala ori daca nu,cu karatele raman! M-a durut enorm,m-a enervat chiar,si acest lucru m-a facut sa fiu mai ambitios si am zis ca pot face si scoala si karate! Si am facut! Anii au trecut,am terminat clasa a 6-a,a 7-a... am trecut a 8-a. Situatia mea era la fel. Adica aceleasi anturaje,eram acelasi derbedeu,acelasi chiulangiu,invatam tot prea putin,cu parintii nu aveam cine stie ce legatura pt ca lucrau de dimineata pana seara iar eu nu-i vedeam decat vreo ora sau doua noaptea,cand veneam de la antrenament. Plus ca din clasa a 6-a incepusem sa umblu si orin discoteci cu var',miu,ma apucasem de baut si alte tampenii. Am venit chiar si la scoala cu ceva alcool la bord Dar totusi,nu am decazut prea mult. In clasa a 8-a spre final am renuntat la karate si m-am inscris la ceva mai dur: kickbox. Am participat si la o competitie la doar dupa doua saptamani de la inscriere,era un concurs national de full contact si am luat locul 4. A fost bine pt inceput,cel care m-a invins a iesit campion la categoria respectiva,deci nu am avut de ce sa fiu pfticat. Mai aveam la activ cateva meciuri in karate,obtinusem diplome,cateva cupe... Eram asa mandru! Chestia e ca dupa concursul de full contact am fost puternic afectat,doua zile nu m-am ridicat din pat ) ,aveam ochii negri,nasul mi-a ramas stramb,ma durea capul,oasele,absolut tot. Dar imi placea. Chiar si asa continuam sa fiu prezent la antrenamente cu maxima sarguinciozitate. Stiu ca la karate nu lipseam nici daca aveam temperatura sau eram bolnav,deci mi-era greu sa o fac acum.
Dupa asta,a venit si capacitatea. Era un examen important insa nu am invatat deloc. M-am prezentat la misto,in pantaloni scurti si in papuci (vb serios) ) Totusi am intrat in unul din cele mai bune licee din oras,la care sunt elev si acum,si urmeaza sa sustin examenul de bacalaureat. La liceu a inceput o alta viata,era diferit. Desi regretam si geerala. Eram in clasa a 9-a cand am descoperit acest forum. Ce amintire frumoasa...
Un alt eveniment major a fost faptul ca m-am apropiat de biserica. Am inceput sa merg la manastire si am ramas cu acest obicei pana in ziua de azi. Desi eram un debutant,cunostintele mele in teologie au crescut de la zi la zi. Continui sa cred ca religia si sportul mi-au schimbat viata! cam din clasa a 8-a si a 9-a am inceput sa ma schimb complet,sa devin alt om. Practic am devenit de nerecunoscut. Incepea sa se definitiveze caracterul meu,cel pe care il am si in prezent. Cum spuneam,la liceu a fost bine,insa am avut probleme cu absentele,mereu aveam nota scazuta la purtare. Incepusem sa neglijez si materiile de curs,aveam note mici etc. Totusi aveam medii generale peste 8 din cate imi amintesc. Evenimente mai importante nu stiu care au mai fost. Doar ca am fost operat la degete,am fost chinuit groaznic de niste doctori incompetenti,am cheltuit o gramada de bani pe alte tratamente insa nimic. Ma bucur insa ca pana la urma am scapat printr-o metoda "babeasca". Partea buna e ca in prezent nu mai am probleme de sanatate,sunt foarte stabil fizic si psihic etc. Vara trecuta am plecat pt prima oara la munca unde am reusit sa strang niste bani pt a-mi lua un birou,un laptot si ce mai aveam nevoie. De mentionat e ca de cativa ani nu mai locuiesc in acea garsoniera de la periferie,ci slava Domnului sunt cu parintii intr-un apartament frumos,destul de mare,cu toate conditiile etc. Deci situatia in ultimii ani a fost ceva mai buna pot spune. Faptul ca am muncit mi-a dat o incredere sporita in mine,in fortele proprii etc. As mai spune ca am renuntat si la kickbox dupa ce am practicat vreo 3 ani si jumatate si m-am apucat ca veteranii de sala Macar acum nu mai sunt copilul acela rahitic pe care numarai coastele si care aveam picioarele cat bratele. Pot spune ca sunt cat de cat facut,cu 40 in brat,perfect sanatos si totul merge in directia cea buna.
Momentan astept sa dau bac-ul pe care sper sa-l si promovez,sa-mi gasesc un loc de munca si sa am o viata mai buna. Vreau sa am o casa,o familie... deja am langa mine o fata minunata la care tin si care tine la mine,deci totul este ok. Ramane de vazut ce imi rezerva viitorul


Sunt convins ca mi-au scapat multe,insa asa,sa va faceti o idee despre mine