Codul lui Nostradamus

2 720 vizualizări
16 răspunsuri
autor subiect #1
gaabytzu_daredevil
MW Luver
176 mesaje
din 27/11/2007
55% warn
06 octombrie 2008, 17:05:15 • actualizat 06 octombrie 2008, 17:06:10 (1 ori)
Un manuscris descoperit la Roma aparținînd lui Nostradamus spune că în 2006 va izbucni al treilea război mondial


Uluitoarele profeții ale lui Nostradamus au fost lăsate posterității în lucrarea de 4.680 de versete, "Centuriile“. O carte încă enigmatică în care sînt înscrise cu o precizie aproape matematică, destinele unor conducători și popoare, calamități naturale și războaie. O concentrare a celor mai diverse evenimente prin care oamenii și istoria celor peste 400 de ani aveau să treacă așa cum le prevăzuse Michel de Nostre-Dame, medic francez si astrolog. În urmă cu doi ani, la Biblioteca Națională din Roma a fost descoperit un nou manuscris scris de Nostradamus. În cartea sa, "Codul Nostradamus, al treilea război mondial“, Dr. Michael Rathford pretinde că a descifrat noile scrieri și astfel a aflat că anul acesta se va declanșa o mare conflagrație mondială care se va sfîrși abia în 2012.

Profeții împlinite

Nostradamus s-a bucurat de recunoașterea talentului său ieșit din comun încă din timpul vieții. Previziunile pe termen scurt au fost, în marea lor majoritate, corecte. Se apreciază că 70% din profețiile lui s-au adeverit. Chiar și momentul propriei morți l-a apreciat corect. Pînă în prezent au fost identificate mai multe evenimente care ar fi fost prevăzute de Nostradamus în centuriile sale. Arthur Crockett le enumeră în "Profețiile inedite ale lui Nostradamus“: dominația maritimă a Marii Britanii vreme de aproape trei secole, moartea lui Giordano Bruno, revolta anti-comunistă din Ungaria, moartea lui J. F. Kennedy, căderea zidului Berlinului, războiul din fosta Iugoslavie, atacul de la 11 septembrie 2001.

Documentul secret

În 21 de ani de studiu al Centuriilor, americanul Michael Rathford n-a reușit să descopere o cheie originală de interpretare a profețiilor lui Nostradamus. În schimb, cînd a dat peste documentul îngropat vreme de 400 de ani în arhivele Librăriei Naționale din Roma, a avut o revelație. O nouă viziune asupra perioadei actuale și viitoare a prins contur în urma decriptării manuscrisului. Acesta a fost dăruit de Nostradamus fiului său care, la rîndul său, l-a donat Papei Urban VIII. Papa l-a ascuns, de teama persecuțiilor Inchiziției Spaniole, asigurîndu-se că umanitatea nu îl va descoperi pînă nu va fi suficient de evoluată pentru a-l descifra. Acest timp, se pare că a sosit. Rathford a combinat metodele de analiză tradiționale cu altele mai sofisticate și a ajuns la concluzia că trăim "Era Necazurilor“. Cea mai detaliată perioadă este cea dintre 2006 și 2012, ani plini de războaie, disperare, dar și speranță. Dar acesta nu va fi sfîrșitul lumii.

Cearta marilor puteri

"Codul lui Nostradamus“ vorbește de viitor. Astfel, se anticipează că al treilea război mondial va izbucni anul acesta și va dura pînă în 2012. Rathford spune că, în Centuria II, Catrenele 35 și 48, Nostradamus prezice că, din cauza greșelii unui lider politic important va avea loc un incident internațional. Se vor răci relațiile dintre două mari state, unul din ele fiind SUA. Președintele respectiv va regreta și va încerca să-și repare greșeala. Dar va fi înlăturat de cei care vor să-i ia locul. Va ajunge în pragul sinuciderii, fiind eliminat din politică, economie, viața socială. Ambele state vor avea de pierdut, dar un al treilea va avea de cîștigat. Situația va lua amploare atunci cînd va interveni al treilea stat, un inamic al SUA, și astfel întreaga planetă va ajunge să stea pe un butoi de pulbere.

Vremea dezastrelor

În Centuria IV, catrenul 67, se spune că o cometă foarte luminoasă, necunoscută pînă atunci, va apărea pe cer. Acest eveniment va coincide cu importante schimbări geologice, cutremure și erupții de vulcani care vor bloca accesul populației la apă. Calamitățile vor aduce foamete, secetă, shimbări sociale. Țările prospere și puternice, în special cele din vestul Europei, vor cunoaște decăderea. Vor fi dezbinate de lupte civile și tulburări sociale, cînd oamenii vor migra spre zonele cu apă, prielnice culturilor agricole. Cutremure și inundații serioase vor genera conflicte între state. SUA va fi ruinată în încercarea de a face față dezastrelor. Trei alte mari națiuni vor trimite ajutoare supraviețuitorilor din SUA în încercarea de a-i ajuta, dar acțiunile umanitare vor fi de fapt tentative de ocupație.

Musulmanii aruncă arma nucleară

Mai ales Europa Centrală și de Sud, Orientul Apropiat și partea estică a Mediteranei vor fi afectate de inundații, se spune în Centuria VIII, catrenul 29. Guvernele locale nu vor putea face față, populația înspăimîntată va fi vulnerabilă și ușor de manipulat. În multe zone, pentru a opri tulburările și jafurile, va fi instaurată legea marțială. Orientul Mijlociu va fi ferit de dezastre și va sări în ajutorul țărilor sinistrate, dar de fapt, va implementa spioni și va înrobi aceste popoare. Centuria 11, catrenele 3 și 4 prevestesc că, în timpul tulburărilor permanente din Orientul Mijlociu, unul dintre lideri va intra în posesia armei nucleare și nu va ezita să o folosească. Riposta va fi, la rîndul ei, tot cu arme nucleare, din partea unei țări care are ieșire pe coasta mediteraneeană. Una din bombe va cădea în apa Mediteranei, ucigînd toți peștii. Căile de acces vor fi întrerupte. Popoarele care depind de comerțul cu acel stat, vor ajunge să consume peștii otrăviți. Aceste nenorociri se vor petrece în apropierea coastei mediteraneene, într-o zonă cu stînci închise la culoare.

Franța și Italia, distruse

Arma nucleară aruncată într-una din țările Orientului Mijlociu va reaprinde războiul. Țările europene vor încerca să intervină, interesate mai mult de aprovizionarea cu petrol. Amestecul europenilor îl va enerva pe cel care a aruncat bomba nucleară și îl va determina să facă uz și de restul arsenalului său, lovind partea sudică a continentului. Coasta europeană a Mediteranei, în zona Italiei, Franței, va fi aproape de nelocuit. Centuria II, catrenul 62 spune că moartea conducătorului unui mare stat va coincide cu apariția unei comete, care va fi vizibilă foarte clar în acele vremuri. Țara acelui conducător se află în Orientul Mijlociu. Moartea lui și răspîndirea foametei vor provoca declanșarea a numeroase revolte. Ele vor coincide cu apariția cometei și vor continua timp de 500 de zile.

Războiul submarinelor

Centuria II, catrenul 48 descrie detalii de război. Rachetele vor cădea în partea sudică a Oceanului Atlantic, în apropierea unui submarin rusesc. Comandantul submarinului va deschide focul asupra unui vas de suprafață american. Centuria III, catrenul 60 prevestește că un tînăr bărbat de culoare va deveni liderul țărilor lumii a treia. Principalul lui scop este unirea mai multor țări pentru a putea lupta contra superputerilor. Teatrul de conflict va fi în Estul Europei și în Orientul Mijlociu, în zona Mărilor Adriatice și Caspice și în estul Mediteranei. Israelul va fi și el implicat. Nu va învinge niciuna din tabere, dar lupta va ajuta la pregătirea terenului pentru Antichrist.

Albii și albaștrii

Centuria II, catrenul 95 arată că zonele agricole importante vor îngheța. Oamenii vor fugi spre locuri prielnice vieții, dar pline de disensiuni și lupte. Drept urmare a panicii populației și deciziilor incompetente ale guvernelor se va acumula un stres considerabil în rîndul populației. Deciziile greșite vor conduce la dezastre majore. Statele Unite și Anglia vor fi cele mai afectate. Într-o simulare a stării de război, între Marea Britanie și alte țări europene, va apărea o eroare care va transforma totul într-o situație reală de război. Se vor arunca bombe.
Echipele vor fi denumite albii și albaștrii, se spune în Centuria II, catrenul 2.

Antichristul în Iran

Președinții SUA vor încerca să extindă granițele țării se spune în Centuria VII, Catrenul 41. Populația va fi nemulțumită și se va revolta înaintea alegerilor. Va porni un fel de război civil, dar se vor organiza noi alegeri și la Casa Albă se va instala un candidat acceptabil. "Antichristul se va muta în Iran, printr-un șiretlic asupra șeicului, cu ajutorul oamenilor de la curtea lui. Antichristul îl va distruge declanșînd un război civil. Se va folosi de un lider iranian loial șeicului. Acesta va fi asasinat odată cu atacarea Iranului. Oamenii șeicului vor trece de partea Antichristului“, traduce americanul din Centuria II, Catrenele 23 și 81. Antichristul va obține puterea în Orientul Mijlociu. Apoi, se va orienta către zona Mediteranei, după ce îi va aduce pe africanii din Nord, simpatizanți ai culturii lui, de partea blocului din Asia. Noul document nu contrazice scrierile anterioare ale lui Nostradamus. Aduce doar detalii inedite. Catrenele acoperă evenimentele pînă în 7 iulie 2993, dată posibilă a sfîrșitului lumii.

Alchimist și astrolog

• Pe mormîntul lui Michel de Nostre-dame scrie: "A murit la Salon în anul 1556. Posteritate, nu-i tulbura dulcea odihnă!“. Se pare că dorința nu i-a fost respectată, de atunci și pînă astăzi fiind necontenit pomenit. Născut la 14 decembrie 1503, în Franța, Nostradamus a fost cunoscut și cînd trăia și azi ca "prezicător“. Provenea dintr-o familie de negustori bogați. A studiat matematicile și medicina. Ca medic, s-a oferit voluntar să îngrijească victimele ciumei, boala care avea să-i răpună mai tîrziu prima soție și cei doi copii. Multă vreme a fost un medic oarecare, pînă cînd a experimentat cu succes noi medicamente pe bază de plante. Nostradamus a rămas în istorie datorită Centuriilor sale, prima ediție fiind datată 3 mai 1555. Însă debutul a fost cu trei ani mai devreme cu un "Tratat despre prăjituri și farduri“. Pasionat de alchimie, el a pus la punct o serie de rețete pentru "prăjituri medicamentoase“. Dar Nostradamus a fost interesat și de studiul astrelor, pasiune moștenită de la străbunicul său. Tot prevestind starea meteo la curtea Cahterinei de Médicis, i-a venit ideea să facă predicții și pentru viitorul îndepărtat. Centuriile sînt scrise într-un limbaj codat. Acesta este motivul pentru care decriptarea lor dă naștere a zeci de variante.

Invadatori din Asia

• Românul Vlaicu Ionescu, un interpret celebru al scrierilor lui Nostradamus, confirmă iminența unui al treilea război mondial. Decriptînd catrenele prezicătorului, Ionescu spune că "Europa va fi invadată de o coaliție arabo-chineză, iar războiul va începe la nordul și la sudul Mării Negre, ceea ce va afecta și România, însă nu foarte grav, pentru că țara noastră, așa cum Nostradamus a spus-o în repetate rînduri, este protejată de voința divină“. Războiul va fi devastator, dar nu va duce la sfîrșitul lumii. Jean-Claude Bernard confirmă faptul că Nostradamus a prezis în catrenul 8-99 că trei lideri "vor prelua puterea la Roma“. Unul va fi rus, celălalt asiatic și al treilea musulman. Salvarea omenirii va fi un rege născut la eclipsa din 1999. Vlaicu Ionescu crede că va domni în Franța, în jurul anului 2022 și va deveni spaima invadatorilor asiatici.

Trei antichriști

• Cele mai vehiculate profeții ale lui Nostradamus se referă la dictatorii lumii. Primul dintre ei ar fi Napoleon Bonaparte. "Născut lîngă Italia“, acesta va deveni, dintr-un simplu soldat, împărat. Își va trimite armata în Rusia, va lăsa în ruină un oraș (Moscova), iar în timpul retragerii mulți dintre soldații lui "vor muri în teritoriul alb“. Predicțiile vorbesc despre "prințul învins trimis în Elba“, după înfrîngerea "prin marele efort al forțelor străine“ (Waterloo). Al doilea antichrist ar fi Hitler (Hister): "un om pătat de crime“, "cel mai mare dușman al rasei umane“. După ce va cîștiga de partea lui mulți oameni, acest "căpitan al Germaniei“, care nu va respecta nici o lege, va oferi omenirii doar "lacrimi, foc, sînge și război“. Moartea dictatorului, "lîngă Rhin“, va rămîne sub semnul incertitudinii. Al treilea antichrist va fi un credincios al lui Mohammed, din Orientul Apropiat, care se va război cu Europa. Invazia va declanșa al treilea război mondial. Omenirea va fi amenințată cu distrugerea totală. Războiul se va sfîrși cînd liderii a două mari puteri de la Polul Nord (Rusia și SUA) vor deveni prieteni.
Credeti in asa ceva ????
Eu merg cu Dacia,tu mergi pe jos!
Publicitate
Publicitate
#2
deleteduser2
MW Addicted
2803 mesaje
din 20/08/2005
Windows CE
06 octombrie 2008, 17:14:26
O rugaminte am si eu:
NU MAI SCRIETI MESAJE CARE POT CONCURA CU SUCCES LUCEAFARUL!
E destule de greu sa le citim, cel putin cand suntem de pe telefon.
Multumesc pentru intelegere.
autor subiect #3
gaabytzu_daredevil
MW Luver
176 mesaje
din 27/11/2007
55% warn
06 octombrie 2008, 17:19:09 • actualizat 06 octombrie 2008, 17:23:40 (1 ori)
In primul rand nu toti intra de pe telefon,iar in al doile rand nu te obliga nimeni sa citesti asa ceva.
daca ti-ar fi placut ai fi citit.
iar in al treilea rand nu vorbi niciodata in numele tuturor.
Daca am gresi rog un admin sa-l stearga.
Eu merg cu Dacia,tu mergi pe jos!
#4
deleteduser2
MW Addicted
2803 mesaje
din 20/08/2005
Windows CE
06 octombrie 2008, 17:25:01 • actualizat 06 octombrie 2008, 17:28:50 (1 ori)
Of Doamne! Unde dai si unde crapa. . .
Totusi destule de joasa discriminarea asta a ta <nu tot intra de pe mobil>.
Afla ca sunt destule persoane pe acest forum care, din diverse motive, nu au acces la inernet si intra de pe telefonul mobil.
Incearca sa citesti mesajul postat de tine, de pe un telefonul mobil cu o rezolutie a display-ului de 176x240 sau, mai rau 128x128!
#5
SeriousSam
MW Addicted
3971 mesaje
din 11/01/2006
Symbian
06 octombrie 2008, 18:09:29
pe mine ma pus de mult pe ganduri . . . . ganditiva un pic logic : tot ce urc mai si coboara ! Deci pana unde o sa evoluam din toate punctele de vedere ? Undeva , candva vor veni si zile negre care cine stie cum se vor manifesta !
[img]http://sharemobile.ro/thumbs/934/Clip1.jpg[/img]
#6
aly_ancu
MW Addicted
1319 mesaje
din 08/08/2006
06 octombrie 2008, 18:11:27
Discutati fratilor despre subiect nu mai fiti asa pe langa.
Peste tot vad ca se pomeneste de 2012.Si calendaru maya se termina in 2012,oare chiar o fi ceva legat de anu ala?
#7
SeriousSam
MW Addicted
3971 mesaje
din 11/01/2006
Symbian
06 octombrie 2008, 18:15:11 • actualizat 06 octombrie 2008, 20:28:59 (2 ori)
***sters***
[img]http://sharemobile.ro/thumbs/934/Clip1.jpg[/img]
#8
virusONwap
Acces restricționat
1228 mesaje
din 16/10/2005
83% warn
06 octombrie 2008, 19:00:22 • actualizat 06 octombrie 2008, 19:04:03 (1 ori)
ASA ESTE ...."TOT CE URCA LA UN MOMENT DAT, MAI SI COBOARA" dar acum depinde si de ce cum, cind si cit coboara!!!

voi chear credeti in destin!!!!!!!!! ???? eu unul nu cred !!!!
aly_ancu 06-10-2008 18:11:27
Discutati fratilor despre subiect nu mai fiti asa pe langa.
Peste tot vad ca se pomeneste de 2012.Si calendaru maya se termina in 2012,oare chiar o fi ceva legat de anu ala?
intotdeauna, sansele de pe balantaa sunt de 50-50% de aceeia sa inventat si balanta...le iei le cintaresti si vei vedea in timp, care se inclina mai mult spre realitate.  :P

Note: Posts were merged
[img]http://mobilewave.ro/forum/thumbs/photos/535_375.gif[/img]SCRIS DE PE MARTE  :D
#9
sharkTM
MW Addicted
2706 mesaje
din 25/11/2006
4 aprecieri
Symbian
06 octombrie 2008, 19:06:37
Poate nu chiar toate prezicerile se vor intampla,dar in proportie de 50-60% se vor intampla cat de curand!
#10
virusONwap
Acces restricționat
1228 mesaje
din 16/10/2005
83% warn
06 octombrie 2008, 19:23:23
intradevar, deja sunt cam multe inclinate spre acest fapt....prea multe schimbari, fenomene si intimplari....dar sa nu uitam ca mai exista si factorul de "PURA COINCIDENTA"... se zice ca nu fulgera de doua ori in acelasi loc..asta este doar, o vba din "FOLCLOR" sincer, pt cine ma crede, eu am vazut-o si pe asta....tinind cont si de cite preziceri s-au adeverit de-a lungul timpului, sunt perfect deacord cu tine si as zice ca, mai degraba, sansele sunt cam de 65% dar, tinind cont si de cele de 35%contra, deocamdata nu ne putem rezuma decit la niste "MICI SPECULATII SI SIPOZITII" posibil, a fi si nist6e mici piste false.

mai degraba, eu cred ca intr-un final, ne vom distruge singuri...deja avem aceasta capacitate "NUCLEARA" un om poate inebuni peste noapte si adoua zi sa apese pe BUTONUL ROSU fare nici-o r e muscare...ar fi mai multe de zis... dar, nu vreau sa imi mai bat capul cu astea.....dupa cum am zis: "sint doar speculatii"
[img]http://mobilewave.ro/forum/thumbs/photos/535_375.gif[/img]SCRIS DE PE MARTE  :D
#11
SPIDERPC
MW Moderator
4462 mesaje
din 08/05/2006
29 aprecieri
Nokia6234
06 octombrie 2008, 20:00:12
Cum sa poti prevede viitorul? Lasati povestile astea...
Cititi documentele traduse mot á mot si apoi trageti concluzii. Astea sunt interpretari facute numai ca sa creeze panica.
#12
virusONwap
Acces restricționat
1228 mesaje
din 16/10/2005
83% warn
06 octombrie 2008, 20:23:08
repet....: "dupa cum am zis: "sint doar speculatii"" dar sunt si coincidente ;p si mai sunt multe pe lumea asta, pe care unii nu le inteleg, sau.. se pare ca nu vor sa le inteleaga.

nu mai traim in evul mediu.....ORICE ESTE POSIBIL asta vroiam sa zic. PUNCT. dar asta nu inseamna ca tre sa fim atit de incuiati la minte si sa ne panicam asa la ora fixa...si ia demonstreaza tu faptul ca nu se poate prezice viitoril  :D poi vezi ... cum nici tu nu poti demonstra asta, nici noi nu putem.......deci, sunt niste "prezumctii" si nu cred ca aia sunt mai prosti ca tine, de si-au batut capul cu ele atitia ani si degeaba.

undeva este o farima de adevar, pe care multi nu o putem contesta...nici macar tu...ca daca erai in masura de asta, erai demult savant la NASA...deci, noi aici ne dam doar cu parerea.  :P
[img]http://mobilewave.ro/forum/thumbs/photos/535_375.gif[/img]SCRIS DE PE MARTE  :D
#13
mr jack
MW Lurker
208 mesaje
din 07/06/2007
06 octombrie 2008, 21:07:54
chestia e simpla, nostradamus spune ca o sa moara un om important si se intampla ca in vreo 500 de ani sa dea coltu jfk, mai zice ca poate vine un tiran, etc. Zice totul la general si e usor de interpretat, trebuie apreciat talentul omului dar nu a prezis nimic  :P

Asa fac si eu o prezicere, urmeaza o perioda mai putin prospera dupa care totul v-a reveni l-a normal, si dupa aceasta perioada vor aparea noi puteri (china, india, eventual nijte arabi), si R(r)omanica va ramane tot o tara plina de cocalari si nesimtiti  :P
[img]http://img134.imageshack.us/img134/457/coffeeep2.gif[/img]
[img]http://img519.imageshack.us/img519/6693/userbarrockandskullsle5.gif[/img]
[img]http://img99.imageshack.us/img99/6985/15529ys1.png[/img]
#14
virusONwap
Acces restricționat
1228 mesaje
din 16/10/2005
83% warn
06 octombrie 2008, 23:12:12
mda...la asta ma refeream eu : :))0 : :)) deci!!! pura cincidenta  :D
[img]http://mobilewave.ro/forum/thumbs/photos/535_375.gif[/img]SCRIS DE PE MARTE  :D
Publicitate
Publicitate
autor subiect #15
gaabytzu_daredevil
MW Luver
176 mesaje
din 27/11/2007
55% warn
07 octombrie 2008, 00:29:56
dar prea multe chestii si importante sau adeverit ca sa fie pura coincidenta.
de exemplu venirea lui hitler.
chestia cu 2012 care scrie si in calendarul mayash sau asa ceva.
Nu credeti ??? ????
Eu merg cu Dacia,tu mergi pe jos!
Înapoi la Free zone
cine e aici?
Subiectul a fost creat la .
Hei! Pentru a putea interacționa cu comunitatea Mobilewave trebuie să ai un cont (care e gratuit) și să fii autentificat.
fortnite map
mowned logo
Inițiator acum 17 ani
Ultimul acum 17 ani
cipri2006
MW Addicted
Cauta in topic
Unelte topic
Dacă vă place acest articol trimiteți mai departe!
  • Arăta mai bine înainte.. 28% ⋅ 39
  • E frumos dar nu prea 23% ⋅ 32
  • Laser frate! 48% ⋅ 66
Au votat 137 utilizatori
^
Mobilewave.ro logo
MobileWave.ro 2005-2014
© MW v1.0a PhoeniX
0.052⋅4⋅6
Portalul tău de telefoane mobile!